Blog Prost…

…Jurnalul filosofului prost

Arhive lunare: Mai 2010

Şi eu ce fac?

Astăzi a fost grevă sau aşa se zice…

M’am trezit azi, într’adevăr mai târziu decât de obicei, dar totuşi devreme, să mă duc la şcoală. Vineri nu mi’a zis nimeni să nu vin la şcoală, anunţul cu „GREVĂ GENERALĂ” de la şcoală mă lăsa total rece, în timpul week’end’ului am înţeles că greva nu are nicio treabă cu mine, că nu se dă bacalaureatul, şi eu ca elev de clasa a10a tre’ să vin la şcoală, nu se ştie dacă fac ore, eu tre’ să vin la şcoală. Aşa că m’am dus la şcoală ca ultimu fraier şi singurul de altfel (cel puţin de la mine din clasă). La şcoală surpriză, niciun coleg, doar elevi de la alte clase care nici ei nu ştiau cei cu ei.

Întrebarea e alta acuma, mâine mă trezesc iar ca prostu’ degeaba, sau dorm şi mă trezesc că am luat absent la toate orele? Peste tot pe unde am citit azi, am înţeles că greva a fost un mare fâs sau nu a fost, şi eu tot nu ştiu ce să fac mâine. Unde pula mea e informarea? Prin presa nu am văzut nimic toată ziua, decât că greva a fost numai un fâs şi că s’a dat bacu’. E stupid, mai sunt câteva zile şi începe vacanţa şi nu ştim dacă se termină şcoala.

Întrebarea e aceeaşi… Mă duc la şcoală mâine sau nu?

Eurovision, Dooh

Pai nu despre asta se scrie azi?… Nu asta face senzaţie… Hai să scriu şi eu…

Nu m’am uitat aseară [laiv], pentru că am fost la o sesiune de seară, de fapt noapte, prin oraş cu Alina şi Cornel, am ajuns acasă spre sfârşitul concursului, când apăreau ultimele rezultate ale televoting’ului şi am văzut azi piesele pe net. 🙂

A câştigat Germania,reprezentanta lor, Lena Meyer Landrut, piesa „Satellite” Piesa e interesantă oarecum, deşi simt că mă cam enervează ritmurile ei şi vocea domnisoarei de 19 ani, destul de drăguţă, ca să fac aşa o apreciere personală.

Ce mi’a plăcut:

România   a avut o piesă bună, Paula Seling o voce excelentă, o femeie frumoasă, Ovi ala, a reuşit să facă faţă… Rezultatul, locul #3, nu cred că meritam mai mult, deşi piesa noastră a fost mai bună decât a câştigatoarei.

Armenia a avut o voce bună, o piesă frumoasă „Apricot Stone” şi o interpretă, Eva Rivas, de care m’am îndragostit 😀 De asemenea şi povestea de pe scenă a fost frumoasă.

Azerbaijan o piesă frumoasă „Drip Drop”, interpreta, Safora, cu voce frumoasă şi o rochie interesantă :)) (acum sunt şi critic de modă ce dracu’) după mine merita un loc mai bun decât 5.

Turcia au oferit un spectacol excelent, trupa maNga se numeau, piesa „We could be the same”. Aveau ceva din Finlandezii aia urâţi care au caştigat acu’ vreo 2 ani cred, probabil de’asta nu au caştigat Turcii anu’ ăsta.

Ce mi’a placut mai puţin:

Danemarca (am pus link către piesă că mi’e lene să mai pun clipu). Au avut o piesă relativ interesantă, însă pe mine nu prea m’au impresionat, instrumental puţin imprumutat de la „I’ll be missing you„. În rest o poveste bună pe scenă, doar că mie nu prea mi’a plăcut.

Ucraina nu mi s’a părut deloc nemaipomenită, nici nu a fost prea votată, da’ am înţeles că altora le’a plăcut, mă rog, mie mi s’a părut că prea ţipa tipa…

Grecia au venit cu accente prea tradiţionale, la anu venim şi noi cu o sărbă sau un dans din bucovina, oleacă tipat şi poate iese ceva… OPA se numea melodia lor, nu ştiu ce o însemna…nici nu’mi pasă.

Belgia Tome Dice şi chitara lui, nu zic că nu mi’a plăcut, da’ nici că mi’a plăcut…prea ..nu ştiu cum să zic…

Mi’am permis să fac tot felu’ de aprecieri proprii, ce mi’a plăcut şi ce nu, fiind consumator de muzică de toate felurile. De asemenea iubesc tot timpu’ să îmi dau cu părerea unde pot.

Schimb Valutar, film românesc

Am fost în seara asta la un film, cu ocazia unei serii de evenimente de TNL (tineretul naţional liberal, o să râdeţi da’ fac parte dintr’un partid politic), la o sală de cinema care avea succes pe vremea lu’ Nea Nicu, în ziua de azi nu prea mulţi oameni trecându’i pragul. Imaginea e clasică pentru un loc vechi, vânzatoarea de la intrare cam trecută, pereţii scorojiţi, sunetul un pic cam prost, în fine, să trec la subiect.

Schimb Valutar s’a numit filmu’, un film vechi dealtfel(2008), în rolul principal Cosmin Seleşi, alias Emi, un lucrător în fabrică care rămâne fără loc de muncă în urma inchiderii fabricii, plănuieşte să emigreze în Australia alături de soţia lui, care şi ea a rămas fără loc de muncă, si fiul său. Astfel îşi vinde  toate bunurile (casa, maşina) şi pleacă singur la Bucureşti, unde se sfatuieşte cu un avocat. Aici este înşelat de un falsificator de valută, şi rămâne fără bani. Fiind dezorientat şi disperat, o întâlneşte pe Lili (Aliona Munteanu), o tânără basarabeancă, stundentă la drept în Bucureşti, vulcanică şi vorbăreaţă, tânără care îi face şederea mai uşoara, Emi rămânând însă cu gândul la tipu’ de care a fost înşelat.

Mai departe desfăşurarea actiunilor este destul de interesantă, Emi începând să se descurce  pe stăzile Bucureştiului, tinând legătura cu familia lui care, rămasă la socri, crede că el este în Germania, rezolvând cu actele pentru aşa zisa lor emigrare. Nu pot spune că m’am plictisit pe timpul filmului, interpretarea Alionei, alias Lili, dă dinamism filmului, reuşind să il aducă tot timpul pe Emi pe linia de plutire.

Acu’ să trec şi la chestiile care nu prea mi’au plăcut, sau care să zicem că m’au dezamăgit. Conform acţiunii, perioada în care se petrec evenimentele ar trebui să fie pe undeva după jumătatea anilor 90: taxiuri Dacia 1310, înşelăciune cu valută la intrările Caselelor de schimb,  200 de milioane un apartament în provincie; ei bine acesteasunt obstrucţionate de Loganurile şi maşinile relativ noi, care merg pe lângă tramvaiele şi autobuzele vechi. Finalul este puţin tras de păr, dorinţa românului de a face ceva diferit este puţin exagerată şi finalul dă puţin spre o telenovelă, oricum finalul este deschis, găsindu’i pe Emi şi Soţia lui în acelaşi avion, dar departe unul de celălalt.

În rest ce să spun, puţină nuditate (Aliona are nişte sâni destul de interesanţi BTW), limbaj cât de cât trivial, atmosferă românească.

Un film care este recomandat fanilor filmelor româneşti, un film destul de tipic românesc până la urmă. Un film care poate fi uşor suportat şi de hateri. Nu mă declar chiar un fan al filmelor româneşti, mai ales astea de la Revoluţie încoace, însă un film care l’am digerat uşor, m’a captivat într’o oarecare masură.

P.S. Distribuţia şi restul informaţiilor aici, sursa foto, aceeaşi.

Eu sunt revoltat

Oficial nu pot să spun că sunt cel mai mare patriot sau pe undeva pe acolo. Îmi iubesc ţara, însă  sunt de acord că suntem un popor de proşti de mai multe feluri, cu excepţii bine’nţeles, ca să nu se simtă careva insultat.

Aseară se uita mama la ştiri, când m’a făcut să tresar o Citește mai mult din acest articol

Week-end prelungit

Numa’ bine că acuş se termină şcoala şi am şi un week’end prelungit de la mama, de fapt tata minister. Nicio problemă, marţi dau teză la română, după care mai am un test la info şi gata şcoala.

A fost o vreme de tot căcatu’ în ultimele zile, ultimele multe zile, ploaie de toamnă, continuă… azi se pare că vremea să mai trezit, a ieşit soarele şi am ieşit şi eu prin târg cu Alina şi Cornel. Să facem poze, să mai schimbăm o vorbă, să râdem să glumim, am mâncat oleacă…  (btw, vreau să înjur în mod oficial servirea de la o anume pizzerie din Iaşi, cine vrea să ştie ce pizzerie să mă caute, norocul lor că au preţuri mici şi mâncare bună…)

Mi’a cam trecut starea proastă din urmă cu vreo 2 zile, nu complet, da’ mi’a trecut. M’am apucat să citesc „Cel mai iubit dintre pământeni” de M. Preda, după cum v’aţi fi putut da seama dacă m’aţi urmărit pe twitter. Pare o carte interesantă momentan, n’am apucat oricum să citesc prea mult.

Prin oraş cam aceeaşi miscare… m’am plictisit enorm de oraşul în care trăiesc, vreau să călătoresc, să mă duc la mare, la munte, în alte părţi prin ţară, numa’ că îmi trebuie şi bani.

Oricum simt o plictiseală generală. Mai revin…

Aiurea…

… cam aşa mă simt. Mă plictisesc total, nu ştiu ce sâ fac, am un gol total în mine, în ultimu timp am avut numai gânduri ciudate, flash’uri fără nicio noima, unii ar spune chiar negre… Citește mai mult din acest articol

Ceva pe blog

Postu’ ăsta vreau să fie ca să mă descătuşez, il scriu pentru a ma sili pe mine însumi să ma reobişnuiesc cu scrisu şi cu ocazia asta să încerc să mai interactionez pe legătura „râdurilor digitale” (cum zice ozzie) cu cei care obişnuiesc să mămai citescă.

Bănuiesc că aş putea să spun multe, în ultimu timp se pare că  se intâmplă multe în jurul nostru al tuturor, se întâmplă şi s’au întamplat şi în jurul meu. În ultimu’ timp am observat că ţara se duce de râpă, mai mult decât inainte, ceea ce e cu adevărat notabil este că acum s’ar putea într’adevăr să mă afecteze cât de cât pe mine şi familia.

Am citit destul de mult în ultimu timp, mai multe cărţi, romane, poezii studii in psihologie,(poate imi voi spune părerea despre unele curând) am încercat să asimilez tot ce mi s’a părut interesant, nu am de gând să mă opresc, mai am cărţi şi acasă, mai imprumut şi de la bibliotecă.

Am stat în spital, pe la începutu lu martie, trecuse 1 an de când nu o mai făcusem, entorsa mea la rotula de anul trecut a recidiva într’o luxaţie, am stat cu piciorul puţin în gips acum port o orteză pentru rotulă.

Una peste alta se termină scoala, şansele să pic la mate au scăzut considerabil(după mine), urmează o vară care în planuri ar putea fi cea mai mişto de până acum şi eu nu obişnuiesc să fac astfel de ierarhii de obicei 🙂

Acum că mi’am refăcut calculatorul, nu am de gând să mai petrec prea mult timp în faţa lui, vreau să continui să citesc cărţi, calculatorul să il folosesc doar pentru a mă ţine la curentu cu ştiri si să ma informez… şi evident să scriu pe blog.

Cam atât cu vorbăria fără rost, sper că voi reveni curând cu ceva mai interesant decât postarea asta.