Blog Prost…

…Jurnalul filosofului prost

Arhive etichete: Adolescentii din ziua de azi

Hai să ne simţim copii măcar odată pe an

Este puţin fumată ideea, mă trezesc şi eu la ora 11 să scriu despre asta, însă aşa simt nevoia.

Am început postu’ aberând pe vreo 3 teme pe care nu reuşeam să le corelez… (am şters tot)

1 iunie e o aşa zisă sărbătoare pentru toţi copiii, de toate vârstele… Noi copiii, suntem atât de obsedaţi să părem astăzi maturi încât ne este ruşine să mai fim copii, să ne bucurăm de ziua noastră. Ne respingem părinţii care ne amintesc în fiecare an că încă suntem copii, ei ştiind cum ne va lipsi tinereţea şi copilăria când vom ajunge şi noi părinţi şi oameni la casa noastră…

Deşi este puţin, cred că măcar în această zi de 1 iunie să ne amintim că suntem copii, că mai tragem cu ochiu la desenele animate ale fratelui mai mic, sau pur şi simplu la desenele animate pe care le urmăream noi la vremea nostră, că poate ne mai dăm din când în când în scrânciob şi multe altele…

La mulţi ani tuturor copiilor mici şi mari! 😀

Anunțuri

M’am acomodat

Gata. M’am acomodat cu scoala, a inceput distractia, incep sa ma simt in largu meu la scoala(chiar daca nu mai port haine largi), incep sa rad la ore, sa ma doara in pula de tot felu’ de probleme. Momentan profesorii nu au catalog, deci… profit cat pot 😀 .

” Doamna profesoara, pot sa va fut un bobarnac in nas ? ” buna asta Dragos :))…off adolescentii din ziua de azi. 😀