Blog Prost…

…Jurnalul filosofului prost

Arhive etichete: Prostie

Secretul succesului

Secretul este să ştii cum să mori.

Dan Brown,The Lost Symbol

… sau, puţin restrâns de mine:

Secretul este să mori.

Citește mai mult din acest articol

A fost Romanian Music Awards 2010

La Craiova, aseară. După ce am văzut meciu’ am nimerit din greşeală la transmisia live din Craiova, pentru că mi’am făcut un oarecare obicei să mă uit la RMA, fără să fiu însă un fac înfocat al evenimentului, am zis că şi aşa n’am altceva de făcut.

Dacă din ce am văzut eu, publicul a fost destul de ok, pe scenă s’au întâmplat tot felul de „Românisme” Citește mai mult din acest articol

Şi eu ce fac?

Astăzi a fost grevă sau aşa se zice…

M’am trezit azi, într’adevăr mai târziu decât de obicei, dar totuşi devreme, să mă duc la şcoală. Vineri nu mi’a zis nimeni să nu vin la şcoală, anunţul cu „GREVĂ GENERALĂ” de la şcoală mă lăsa total rece, în timpul week’end’ului am înţeles că greva nu are nicio treabă cu mine, că nu se dă bacalaureatul, şi eu ca elev de clasa a10a tre’ să vin la şcoală, nu se ştie dacă fac ore, eu tre’ să vin la şcoală. Aşa că m’am dus la şcoală ca ultimu fraier şi singurul de altfel (cel puţin de la mine din clasă). La şcoală surpriză, niciun coleg, doar elevi de la alte clase care nici ei nu ştiau cei cu ei.

Întrebarea e alta acuma, mâine mă trezesc iar ca prostu’ degeaba, sau dorm şi mă trezesc că am luat absent la toate orele? Peste tot pe unde am citit azi, am înţeles că greva a fost un mare fâs sau nu a fost, şi eu tot nu ştiu ce să fac mâine. Unde pula mea e informarea? Prin presa nu am văzut nimic toată ziua, decât că greva a fost numai un fâs şi că s’a dat bacu’. E stupid, mai sunt câteva zile şi începe vacanţa şi nu ştim dacă se termină şcoala.

Întrebarea e aceeaşi… Mă duc la şcoală mâine sau nu?

Eu sunt revoltat

Oficial nu pot să spun că sunt cel mai mare patriot sau pe undeva pe acolo. Îmi iubesc ţara, însă  sunt de acord că suntem un popor de proşti de mai multe feluri, cu excepţii bine’nţeles, ca să nu se simtă careva insultat.

Aseară se uita mama la ştiri, când m’a făcut să tresar o Citește mai mult din acest articol

Mie îmi răspunzi la întrebare…

Nu ştiu cum să vă spun, probabil aţi păţit şi voi, puneţi o întrebare cuiva, după care acel cineva începe să fabuleze ca după un timp de 10 minute să vă dea răspunsul de care aveaţi nevoie.  Eu o iau razna când dau de persoane care fac asta.

Situaţiile sunt cam astea:

  • Mă întâlnesc pe stradă cu un prieten:

El: „Hai noroc, Greg, ce faci?”

Eu:”Bine iXulescu, uite mă duceam pană(…). Tu ce faci?

El:”Păi am fost azi pe la scoală, am fost am băut un suc, mi’am luat nişte haine şi acu mă duc acasă.”

  • Vine mama serviciu:

Eu:”Saru’ mâna! Ce faci”

Mama:”Uite vezi că am cumpărat paine, în locu’ tău, vino şi mă ajută cu sacoşa aia, că eu sunt obosită şi vreau să mă schimb. Tu ce faci?”

Am dat doar un fel de exemple generale. Ideea e că eu, atunci pe loc, întreb „CE FACI” NU „CE AI FĂCUT AZI?”/”CE’AI MAI FACUT?” etc. E chiar atât de greu să răspunzi mai direct la întrebare? De preferat să răspunzi cu „bine, uite tocmai….”, „rău”, „vin din pulă”, „mor de foame”, etc. Exemplele pot continua la infinit, profesori pe care întrebi ceva ori de pe tabla ori din lecţie, după care ei îti povestesc despre toată materia pe care o predau „de la începuturi până în zilele noastre”, ca să îmi dau seama cu mult înainte să termine care este răspunsul la întrebarea mea. Oameni pe care îi întrebi dacă au făcut ceva şi ei incep să îţi bage scuze şi porcării când tu de fapt eşti interesant de un simplu „DA”/”NU”. Dacă eventual mă interesează şi motivul, intreb „DE CE?”…dacă nu, te scutesc să te oboseşti să îmi mai explici. Este adevărat că poate sunt momente în care şi eu bat câmpii, da’ de cele mai multe ori încerc să am un motiv întemeiat. Mie îmi place să fiu ceva mai pragmatic în multe situaţii, „înfloresc” dacă este neapărată nevoie sau dacă îmi sunt cerute explicaţii.

Asadar, scuzaţi limbajul de final, da’ răspundeţi în pula mea la întrebare!

P.S. Acest post nu este scris cu aluzie la nici una din cunoştinţele mele, din lumea reală sau virtuală aşa că nu e nevoie să săriţi cu gura. :). Mulţumesc pentru întelegere!

Tupeu

Nu am înţeles niciodată oamenii care nu au puţin tupeu. Nu că eu aş avea peste măsură, doar că pur şi simplu sunt unii oameni cărora le este ruşine să deranjeze pe cineva chiar dacă au ei un interes personal, sunt unii care pun tot timpu’ în faţa intereselor nişte consecinţe. Există oameni care nu au curaj să deschidă gura, să îşi spună o părere, oameni care chiar şi atunci când au dreptate preferă să tacă.

Sunt genu’ de om care se simte mai bine când nu tace. Dacă am ceva de spus caut să spun, chiar dacă ştiu ca faptele mele vor avea repercusiuni mai mult sau mai puţin fericite. Într’adevăr sunt momente când pur şi simplu nu îndrăznesc să fac sau să spun ceva. Ei bine în momentele alea mă simt ca un vegetarian care din greseală a măncat carne.

Ce cred eu despre tupeu? Deşi unii spun că îţi trebuie curaj ca să îţi recunoşti defectele, eu cred de asemenea că îţi trebuie curaj în a’ţi recunoaşte calitaţile. De cele mai multe ori oamenii sunt de partea celor modeşti care mereu se subapreciază, care nu işi reconosc calitaţile, deşi sunt conştiente de ele. În ziua de azi, dacă îţi recunoşti calităţile eşti catalogat arogant, snob, etc.  În fond, tupeul este îndrăzneala de a înfrunta sistemul, lumea, etc. De ce să nu avem tupeu să contrazicem un profesor atunci când ştim că avem dreptate ? De ce să nu îi reproşam şefului ceva atunci când greşeşte? Pentru nişte prostii de consecinţe? Întrebarea ar fi, ne’am putea consola pe noi inşine atunci când nu spunem ceva ce vrem să spunem doar ca nu avem tupeu?

În ciuda celorlalte, mulţi spun că este greu să îţi ascunzi sentimentele, da’ sigur nu v’aţi întrebat vreodată cat de greu este să ţi le exprimi? Să luăm un exemplu. Să zicem că stiţi o persoană pe care o admiraţi. Aţi avea tupeul să îi spuneţi ca o admiraţi? Un pur şi simplu ” Eu te admir şi te respect pentru ceea ce faci!” Sunt mulţi cărora le este greu să îşi exprime sentimentele pentru simplul fapt că nu au destulă îndrăzneală ca să facă asta. Multora le este greu să îşi exprime şi ura sau dispreţul faţa de cineva şi astfel se ascund după tot felul de fapte care nu merită laudă.

În România mulţi nu au tupeul de a se exprima şi de aceea ne ducem în jos. Eu unul m’am săturat să tot vad cum toţi o sug de la alţii, cum se conduc dupa „Capul plecat, sabia nu’l taie” şi toţi se ascund după pereţi falşi.

Ce’ar fi să spunem pe faţa ceea ce avem de spus?

Ce se poartă?

Apropo de articolul lui zoso şi de cât de proşti sunt românii.

În caz că nu va’aţi dat seama, iarna asta se poartă frigu’. Dacă iţi este frig eşti în trend şi dacă îţi este frig in haine de firmă deja eşti cel mai tare din parcare. Mă întreb, atât de jalnici am ajuns incât să punem părerea altora despre noi, pentru că in fond, la asta se referă „a te îmbrăca la modă” să fii in ton cu ceilalţi, să vrei să pari mai special decât ceilalţi fiind în pas cu moda, înaintea sănătăţii şi confortului nostru? Şi mie îmi place să mă îmbrac cât mai bine, şi mie imi place să mă imbrac cu ce îmi stă mai bine, da’ asta nu înseamnă că la -25 de grade mă îmbrac în haine de toamnă PENTRU CĂ AŞA ÎMI STĂMIE  BINE. Nu vere, la -25 de grade las moda deoparte şi caut întâi să mă protejez. Dacă reuşesc să arăt şi bine ăsta e un plus.

Duminică am fost şi eu învăţat minte. De atunci pun caciulă, 2 perechi de pantaloni, fular şi manuşi. Că se întâmplă să îmi fie în continuare frig la faţă e altceva, ce să fac, să port o mască?

În plus, tăranului de la noi, îi place să poarte haine de firmă, ca să fie mai şmecher nu? Păi dacă eşti barosan şi îţi permiţi haine de toamnă care sunt de firmă, nu ar trebui să îţi permiţi şi haine groase de iarnă, tot de firmă? Mall’urile sunt pline cu îmbrăcăminte de sezon.

Totuşi vedem oameni de’ăştia peste tot, tot timpul, nu îi trezeşte geru’ la realitate, sau îi vor trezi bolile?