Blog Prost…

…Jurnalul filosofului prost

Arhive etichete: Romania The land of Choice

De vorbă cu oamenii

Zilele astea am fost destul de ocupat, ca membru tânar UNPR, am ajutat la campania de strângere de semnături pentru un proiect de lege. Irelevant proiectul în postul ăsta, totuşi să zic că dau link pentru cei interesati de politica pe care o „promovez”.

În fine, lăsând la o parte politica, pentru că nu despre asta vreau să vorbesc, mergând prin oraş şi stând de vorbă cu oamenii, am constatat că mulţi dintre ei sunt pesimişti. După atâta timp în care ţara o ia în jos, oamenii nu mai au încredere nici în ei înşişi. Nu prea cred că noi, poporul mai putem face ceva pentru a schimba ceva, chiar şi cu o simplă semnatură, care se adună la alte mii.
În altă ordine de idei, majoritatea oamenilor s’au săturat de tot, şi nu mai vor să audă de nimeni şi nimic, pentru că, exact cum ziceam, nu cred că se poate schimba ceva. Foarte mulţi nemulţumiţi, foarte mulţi necăjiţi…

Nimic mai mult. Vreau să mă bucur de week’end, numai bine!

Anunțuri

Deştepţii noştri, deştepţii lor

Am spus cândva că americanii sunt proşti; nu îmi retrag ideea. Dar evident că într’o ţară de proşti trebuie să apară şi excepţii.
Tocmai am aflat că 8 tineri sunt pe cale să asiste o lansare de rachetă pe lună.. Cam asta fac deştepţii lor, ai noştri ce fac? colecţionează diplome care nu le folosesc la nimic dar cu care se pot lăuda, dau „prestigiu” ţării cu rezultatele lor la concursurile internaţionale, iar într’un final ajung să lucreze ca nişte bieţi programatori, secretare, sau mai rău. Pentru că nu au oportunităţi…

A fost Romanian Music Awards 2010

La Craiova, aseară. După ce am văzut meciu’ am nimerit din greşeală la transmisia live din Craiova, pentru că mi’am făcut un oarecare obicei să mă uit la RMA, fără să fiu însă un fac înfocat al evenimentului, am zis că şi aşa n’am altceva de făcut.

Dacă din ce am văzut eu, publicul a fost destul de ok, pe scenă s’au întâmplat tot felul de „Românisme” Citește mai mult din acest articol

Şi eu ce fac?

Astăzi a fost grevă sau aşa se zice…

M’am trezit azi, într’adevăr mai târziu decât de obicei, dar totuşi devreme, să mă duc la şcoală. Vineri nu mi’a zis nimeni să nu vin la şcoală, anunţul cu „GREVĂ GENERALĂ” de la şcoală mă lăsa total rece, în timpul week’end’ului am înţeles că greva nu are nicio treabă cu mine, că nu se dă bacalaureatul, şi eu ca elev de clasa a10a tre’ să vin la şcoală, nu se ştie dacă fac ore, eu tre’ să vin la şcoală. Aşa că m’am dus la şcoală ca ultimu fraier şi singurul de altfel (cel puţin de la mine din clasă). La şcoală surpriză, niciun coleg, doar elevi de la alte clase care nici ei nu ştiau cei cu ei.

Întrebarea e alta acuma, mâine mă trezesc iar ca prostu’ degeaba, sau dorm şi mă trezesc că am luat absent la toate orele? Peste tot pe unde am citit azi, am înţeles că greva a fost un mare fâs sau nu a fost, şi eu tot nu ştiu ce să fac mâine. Unde pula mea e informarea? Prin presa nu am văzut nimic toată ziua, decât că greva a fost numai un fâs şi că s’a dat bacu’. E stupid, mai sunt câteva zile şi începe vacanţa şi nu ştim dacă se termină şcoala.

Întrebarea e aceeaşi… Mă duc la şcoală mâine sau nu?

Eu sunt revoltat

Oficial nu pot să spun că sunt cel mai mare patriot sau pe undeva pe acolo. Îmi iubesc ţara, însă  sunt de acord că suntem un popor de proşti de mai multe feluri, cu excepţii bine’nţeles, ca să nu se simtă careva insultat.

Aseară se uita mama la ştiri, când m’a făcut să tresar o Citește mai mult din acest articol

Ce se poartă?

Apropo de articolul lui zoso şi de cât de proşti sunt românii.

În caz că nu va’aţi dat seama, iarna asta se poartă frigu’. Dacă iţi este frig eşti în trend şi dacă îţi este frig in haine de firmă deja eşti cel mai tare din parcare. Mă întreb, atât de jalnici am ajuns incât să punem părerea altora despre noi, pentru că in fond, la asta se referă „a te îmbrăca la modă” să fii in ton cu ceilalţi, să vrei să pari mai special decât ceilalţi fiind în pas cu moda, înaintea sănătăţii şi confortului nostru? Şi mie îmi place să mă îmbrac cât mai bine, şi mie imi place să mă imbrac cu ce îmi stă mai bine, da’ asta nu înseamnă că la -25 de grade mă îmbrac în haine de toamnă PENTRU CĂ AŞA ÎMI STĂMIE  BINE. Nu vere, la -25 de grade las moda deoparte şi caut întâi să mă protejez. Dacă reuşesc să arăt şi bine ăsta e un plus.

Duminică am fost şi eu învăţat minte. De atunci pun caciulă, 2 perechi de pantaloni, fular şi manuşi. Că se întâmplă să îmi fie în continuare frig la faţă e altceva, ce să fac, să port o mască?

În plus, tăranului de la noi, îi place să poarte haine de firmă, ca să fie mai şmecher nu? Păi dacă eşti barosan şi îţi permiţi haine de toamnă care sunt de firmă, nu ar trebui să îţi permiţi şi haine groase de iarnă, tot de firmă? Mall’urile sunt pline cu îmbrăcăminte de sezon.

Totuşi vedem oameni de’ăştia peste tot, tot timpul, nu îi trezeşte geru’ la realitate, sau îi vor trezi bolile?

Confesiune

Asa cum zice si titlu acest post este o confesiune. In ce consta aceasta veti vedea. Citește mai mult din acest articol