Probleme emoţionale

Cred că reîncerc o noua descătuşare în ceea ce priveşte blogul meu. Faptul că n’am mai scris de mult cre’că m’a afectat în viaţa viaţa reală. Nedescărcându’mă aici ţin să cred că a avut un impact asupra psihicului meu şi aşa puţin instabil… în fine, iar bat câmpii.

Cât timp nu am scris am avut anumite piedici în procesul de autocunoaştere…

Childhood memories

M’au apucat nostalgiile, mai mult sau mai puţin, nimic grav, doar mi’au venit în cap nişte amintiri.

E vorba despre tuburile cu cornete, mulţi din generaţia me’a ştiţi povestea, se adunau vreo 8-10 baieţi, toţi cu un teanc de hârtii bine decupate prinse la brâu, ţevi de plastic, cat mai frumos ornate, eventual în culorile echipei favorite de fotbal. Nu voi putea niciodată să uit, stăteam cu băieţii mai mari şi mă învăţau cum să trag, cine reuşea să dea pe bloc era un pic şmecher. Jucam stomata în curtea gării, undeva aproape de casă, ne ascundeam după copaci. Câte lacrimi când unu din noi primea din greseală o cornetă în ochi, te supărai şi plecai acasă, eventual îl chinuiai ziua viitoare pe cel ce te’a rănit în diferite feluri.
Am crescut mai mari, începusem să chinuim fetele, stateam la scara blocului, mereu pregătiţi şi cum trecea una care ni se parea mai „bună”, în termenii de azi, pac! o loveam la fund sau în păr, unde de obicei se prindea cel mai bine.

Acum mă uit pe geam, îl văd pe frate’meu făcând acelaşi lucru cu prieteni de’ai lui şi îmi dau seama că nu e chiar totul pierdut, poate totuşi există o şansă pentru generaţia care vine. În astfel de momente realizezi că nu i’a stricat de tot prostiile de pe calculator şi internetul, cel puţin pentru moment, o seară bună. 😀

Vatra Dornei

Era stupid să mă duc în duc în vacanţă pe lângă Vatra Dornei şi să nu găsim timp să vizităm oraşul. La o zi sau două după ce am coborât de pe munte, am prins o zi însorită şi am pornit prin oraş. În drumul din sat sper oraş am realizat că nu e nici o problemă dacă un izvor trece de’a lungul drumului urmând calea spre un râu. În oraş am mâncat la un restaurant în centru, unde am plătiti destul de decent un meniu cu ciorbă de burtă, cartofi şi gratar plus mărunţişuri, servirea nu a fost genială, însă nici nu a lăsat de dorit. Oraşul arată destul de bine, îngrijit, imaginea oraşului de munte, care caută tot timpu’ turişti, în gară dai de oameni care îşi fac reclamă la propria pensiune.

Pe drumuri de munte,Lacul Iezer

În continuare la ultimul articol vreau să zic câte ceva despre coborârea de la Staţia Meteo către Lacul Iezer Călimani, lac situat la aproximativ 1800m. Peripeţii la coborâre. După un drum cât de cât uşor pe platoul alpin, am dat de jnepeni, un drum anevoios, căzături. A ţin să menţionez că ne’am şi abătut puţin de la potecă, am luat’o cam de’a dreptu’ prin jnepeni, şi e oarecum greu să îţi croieşti drup pe acolo (fetele cre’că pot să îmi confirme cel mai bine :)) ) Nu am facut baie in lac, apa era destul de rece, am băut apa de la izvor, a fost o tentativă de ploaie care nu prea ne’a afectat cu nimic, însă am scos vreo 2 poze destul de mişto. În coborâre am admirat puţin bujorul de munte, si peisajul.

Pe drumuri de munte

Revin în legătură cu excursia mea, de data asta cu detalii şi poze despre drumurile pe munte, nu am făcut prea multe trasee, însă am colindat destul. A fost frumos.
În zilele în care am prins puţin soare am ieşit din casă pe câte o potecă, nu am mers prea mult, ieseam doar să ca să nu ne amorţească fundurile în cabană.

Umblând aiurea am descoperit că stainii mai au căruţe.

O parte a vacanţei, vreme de plumb şi jocuri de remi

Pentru că am zis că voi reveni cu idei din apropiata mea excursie la munte, am cateva rânduri depre doar o parte a acesteia.
Plecând în prag de cod portocaliu, am avut nişte prime 3 sau chiar 4 zile cu vreme foarte proastă, ploaie aproape necontenită, umezeală foarte mare, temperaturi cam mici, zile în care nu am văzut soarele pe cer. Având în vedere aceşti factori, am petrecut majoritatea timpului în cabană, timp în care am învăţat şi am jucat remi, am făcut mâncare, ne’am uitat la filme (o da, am avut laptop’uri :)) ), am jucat table.
După vreo 9 zile petrecute într’o cabană de munte, fără semnal la telefon, fără televizor, fără net, simt deja cum îmi lipsesc. Niciodată nu cre’că mi s’a întâmplat să nu mă bucur că am ajuns acasă. Am petrecut un timp minunat sub acelaşi acoperiş cu alte 8 persoane de vârsta mea, certându’ne de la cine spală vasele, cine face primul duş, cine bea mai mult, etc :)).
În ciuda faptului că nu am avut internet, pot spune că nu a fost minut în care să simt că mă plictisesc, tot timpu’ s’a găsit ceva de făcut. De la jocuri la curăţenie şi chiar citit, pâna la o urcare pe dealul din faţa cabanei (trebuia sa urcam ca să avem semnal la telefon), timpul a curs tot timpul într’un mod foarte plăcut.
Lipsa de informaţie nu prea m’a deranjat, singurul regret este că nu am reuşit să văd meciurile de la Campionatul Mondial, în plus m’aş fi bucurat să scriu pe blog chestii „la cald”, care acum nu mai pot fi reproduse sau povestite.

Cam atât cred cu vorbăria las vreo 2 poze si vă las până maine când postez cate ceva despre drumurile pe munte 😀