Ca s’alungam plictiseala

Având în vedere că fericirea a devenit o iluzie în ultimul timp pentru mine, m’am gândit să îmi fac timp pentru distracţie… şi, slavă Domnului de asta nu pot să duc lipsă…

Ce trebuie?

Coborârea spre „casă”

Aşa începusem cu toţii să spunem la cabana din Gura Haitii, după o noapte petrecută pe munte, după o noapte in care nu prea am chef de dormit, după o dimineaţă umedă şi un drum obositor. Nu am făcut prea multe poze, nici nu prea am avut la ce, am întâmpinat o vreme rece şi puţin umedă la coborâre, ceaţă, aşa că peisajele spectaculoase au lipsit. O parte de potecă a fost destul de grea, multe pietre care o luau la vale sau de care ne împiedicam 

Pe drumuri de munte,Lacul Iezer

În continuare la ultimul articol vreau să zic câte ceva despre coborârea de la Staţia Meteo către Lacul Iezer Călimani, lac situat la aproximativ 1800m. Peripeţii la coborâre. După un drum cât de cât uşor pe platoul alpin, am dat de jnepeni, un drum anevoios, căzături. A ţin să menţionez că ne’am şi abătut puţin de la potecă, am luat’o cam de’a dreptu’ prin jnepeni, şi e oarecum greu să îţi croieşti drup pe acolo (fetele cre’că pot să îmi confirme cel mai bine :)) ) Nu am facut baie in lac, apa era destul de rece, am băut apa de la izvor, a fost o tentativă de ploaie care nu prea ne’a afectat cu nimic, însă am scos vreo 2 poze destul de mişto. În coborâre am admirat puţin bujorul de munte, si peisajul.

Pe drumuri de munte

Revin în legătură cu excursia mea, de data asta cu detalii şi poze despre drumurile pe munte, nu am făcut prea multe trasee, însă am colindat destul. A fost frumos.
În zilele în care am prins puţin soare am ieşit din casă pe câte o potecă, nu am mers prea mult, ieseam doar să ca să nu ne amorţească fundurile în cabană.

Umblând aiurea am descoperit că stainii mai au căruţe.

O parte a vacanţei, vreme de plumb şi jocuri de remi

Pentru că am zis că voi reveni cu idei din apropiata mea excursie la munte, am cateva rânduri depre doar o parte a acesteia.
Plecând în prag de cod portocaliu, am avut nişte prime 3 sau chiar 4 zile cu vreme foarte proastă, ploaie aproape necontenită, umezeală foarte mare, temperaturi cam mici, zile în care nu am văzut soarele pe cer. Având în vedere aceşti factori, am petrecut majoritatea timpului în cabană, timp în care am învăţat şi am jucat remi, am făcut mâncare, ne’am uitat la filme (o da, am avut laptop’uri :)) ), am jucat table.
După vreo 9 zile petrecute într’o cabană de munte, fără semnal la telefon, fără televizor, fără net, simt deja cum îmi lipsesc. Niciodată nu cre’că mi s’a întâmplat să nu mă bucur că am ajuns acasă. Am petrecut un timp minunat sub acelaşi acoperiş cu alte 8 persoane de vârsta mea, certându’ne de la cine spală vasele, cine face primul duş, cine bea mai mult, etc :)).
În ciuda faptului că nu am avut internet, pot spune că nu a fost minut în care să simt că mă plictisesc, tot timpu’ s’a găsit ceva de făcut. De la jocuri la curăţenie şi chiar citit, pâna la o urcare pe dealul din faţa cabanei (trebuia sa urcam ca să avem semnal la telefon), timpul a curs tot timpul într’un mod foarte plăcut.
Lipsa de informaţie nu prea m’a deranjat, singurul regret este că nu am reuşit să văd meciurile de la Campionatul Mondial, în plus m’aş fi bucurat să scriu pe blog chestii „la cald”, care acum nu mai pot fi reproduse sau povestite.

Cam atât cred cu vorbăria las vreo 2 poze si vă las până maine când postez cate ceva despre drumurile pe munte 😀

Plec, pa paaaaa!

Gata, mă duc să îmi descarc bateriile de tot şi să le încarc inapoi. Mâine plec, vă las să dati bacul, să munciţi şi să vă bucuraţi de codul portocaliu, în timp ce eu o ard la Vatra Dornei. Pentru cei invidioşi, dacă sunt, îmi pare rău că sunt răutăcios şi nu îmi cenzurez puţin bucuria.

Mă duc la munte cu colegii, nu prea este vreme acum, da’ aşa s’a hotarât, nu mai dăm înapoi. Merg în special să îmi reîncarc bateriile, deşi o să fie mai greu având în vedere că am nişte colegi mereu dornici de distracţie.

O săptămână aproape rupt de lume, la cabana unui coleg, nu avem semnal la telefon în cabană, nici net, aşa că nu o să mă pot lăuda cu distractia aici, pe blog.

Aşadar, o săptămână vă scutesc de prostiile debitate aici, în schimb cre’că va posta mai mult frate’meu (vezi blogroll). Acu’ o să aibă acces nestingherit la calculator şi pe probabil va mai posta şi el ceva.(nu garantez nimic)

Cam atât, ne citim într’o săptămână, baftă la bac şi celelalte 😀 !

Când moartea nu iartă…

Nu îi prea cunoşteam, nu zic că am fost prieten cu ei, da’ nici duşmani nu’mi erau, şi chiar dacă mi’ar fi fost duşmani, tot trist aş fi fost, este vorba despre doi tipi de la mine din şcoală şi încă unu care era fost elev la acelaşi liceu sau ceva de genu’, oricum detaliile astea sunt mai puţin importante. Unul din ei îşi luase carnetul de câteva săptămâni, avea 18 ani şi se indrepta spre casă de la nişte prieteni.